Site icon Fijet

Gastronomica Sighișoara 2026 – o călătorie prin gusturile Cetății

Există orașe care se vizitează cu ochii și orașe care se descoperă cu toate simțurile. Sighișoara face parte, fără îndoială, din cea de-a doua categorie. Iar în primul weekend al lunii octombrie, între 2 și 4 octombrie 2026, orașul și-a propus să fie descoperit într-un mod cu totul special: prin gastronomie.

 Festivalul Gastronomica Sighișoara a transformat timp de trei zile Cetatea într-un traseu al gusturilor, în care restaurantele, vinurile, producătorii locali, muzica și patrimoniul medieval s-au întâlnit într-o experiență construită pentru a fi parcursă la pas. Aflat la prima ediție, evenimentul promite continuitate și un mare potențial.

Nu este un festival în care toate lucrurile se întâmplă într-un singur loc. Dimpotrivă, vizitatorul este invitat să se plimbe prin Cetate, să intre în restaurantele partenere, să descopere câte un preparat la fiecare oprire și să-l asocieze cu vinul recomandat. Între două degustări rămâne Sighișoara însăși: străzi înguste, case vechi, ziduri, turnuri și piețe care păstrează atmosfera unuia dintre cele mai spectaculoase orașe medievale ale Transilvaniei.

Poate că cel mai interesant lucru la Gastronomica este faptul că nu încearcă să schimbe identitatea Sighișoarei, ci o folosește ca parte esențială a experienței.

Prima ediție a festivalului a inclus opt restaurante partenere, răspândite în interiorul și în imediata apropiere a Cetății: Medieval Cafe Restaurant, Burg Kaffe Cetate, Casa cu Cerb, Hotel Sighișoara, Restaurant von Graf, Restaurant Wanderer și Domeniul Dracula Daneș, Citadela Bistro și Gasthaus Alte Post.

Fiecare a prezentat propriul preparat sau propriile preparate, iar împreună au alcătuit un meniu imaginar al Sighișoarei de astăzi – un meniu în care bucătăria românească și cea specific transilvăneană s-au întâlnit cu tehnici contemporane și cu influențe gastronomice venite din istoria multiculturală a regiunii.

În plus, Bastionul Măcelarilor a devenit spațiul demonstrațiilor culinare, Piața Cetății a găzduit momentele artistice, iar Wanderer a fost și punctul în care vizitatorii au putut descoperi producătorii locali.

Astfel, traseul gastronomic nu este doar despre mâncare. Este despre loc, oameni și povești.

Începutul călătoriei a fost vineri, 2 octombrie, cu preparate care au fixat încă de la început direcția evenimentului: reinterpretarea unor gusturi cunoscute și punerea lor în valoare prin tehnici și prezentări contemporane.

La Medieval Cafe Restaurant, pe strada Cositorarilor, prima degustare a propus răcitură de porc cu ureche crocantă, preparat asociat cu vinul celor de la USAMV Cluj-Napoca. Răcitura este una dintre acele mâncăruri care țin de memoria culinară românească. Este legată de mesele de iarnă, de bucătăria gospodărească și de ideea de a valorifica integral ingredientele. În varianta propusă la Gastronomica, apar însă contrastele de textură: răcitura moale și gelatinoasă întâlnește urechea de porc crocantă. Rezultatul este o întâlnire între tradiție și gastronomia contemporană.

La Casa cu Cerb, în Piața Cetății, a urmat supă cremă de usturoi copt, asociată cu vinuri de la  Crama DeMatei. Casa cu Cerb este una dintre clădirile cele mai recognoscibile ale Cetății. Numele vine de la capul de cerb amplasat pe fațadă, iar clădirea face parte din imaginea emblematică a centrului istoric.  Într-un asemenea decor, supa de usturoi copt pare aproape făcută pentru o zi de toamnă. Prin coacere, usturoiul devine mai blând, mai dulce și mai catifelat, iar transformat în cremă capătă o textură reconfortantă. Este un preparat aparent simplu, dar care demonstrează cât de mult se poate schimba un ingredient prin tehnică.

La Restaurant (Boutique Hotel) von Graf, pe strada Tâmplarilor, se găsește unul dintre preparatele cu cea mai pronunțată amprentă de toamnă: berbecuț gătit lent cu prune și mere, asociat cu un vin roșu excelent de la Crama Purcari. Gătirea lentă este una dintre tehnicile care permit cărnii să devină fragedă și să-și concentreze aromele. Prunele și merele introduc în ecuație dulceață, aciditate și note fructate. Este genul de preparat în care ingredientele tradiționale nu sunt abandonate, ci reinterpretate într-o compoziție mai elegantă.

La Burg Kaffe Cetate, ultima oprire gastronomică a serii este lichiu cu prune, asociat cu vinuri rose potrivite (seci sau demiseci, după preferință), de la Domeniul Apoldium. Lichiul, desert bine înrădăcinat în gastronomia transilvăneană, vorbește despre moștenirea săsească a regiunii. Aluatul și fructele formează o combinație simplă, dar extrem de evocatoare. Pruna, una dintre fructele definitorii ale începutului de toamnă, face din acest desert o încheiere firească pentru prima zi.

Dar Gastronomica nu se limitează la degustări. Încă din prima zi, la Bastionul Măcelarilor (unul dintre elementele sistemului defensiv al Cetății Sighișoara), a avut loc demonstrația culinară susținută de chef Aida Cosmineanu, iar la Wanderer, vizitatorii au putut întâlni producătorii și artizanii locali.

Prima seară s-a încheiat în Piața Cetății, cu momentul artistic „Călător în Evul Mediu”. După ce ai trecut prin restaurante și ai descoperit preparatele zilei, muzica și atmosfera medievală completează armonios experiența.

A doua zi, sâmbătă, 3 octombrie, a fost o adevărată zi a maratonului gastronomic. Este ziua în care vizitatorul a putut transforma plimbarea prin Cetate într-un adevărat meniu de degustare, sub soarele blând și incredibil de cald al începutului de toamnă.

Dimineața a început tot la Bastionul Măcelarilor, cu chef Andrei Bulz, care ne-a demonstrat cum tradiționalul gulaș poate fi prezentat într-o formă foarte modernă. Și…. cine nu iubește gulașul?…  Vizitatorii au apreciat atât prezentarea, cât mai ales gustul!

Traseul de degustare a început cu crocheta din tochitură ardelenească cu sos de ardei copt și ceapă murată, oferită de Citadela Bistro, asociată cu vinuri albe sau roșii de la Villa Vinèa. Este una dintre cele mai interesante reinterpretări ale unui preparat tradițional. Tochitura este, prin natura ei, o mâncare consistentă, generoasă și rustică. Transformată în crochetă, ea capătă o formă potrivită degustării. Sosul de ardei copt aduce dulceață și profunzime, în timp ce ceapa murată introduce aciditate și echilibrează bogăția preparatului. Este un exemplu foarte bun de gastronomie contemporană care nu renunță la rădăcini.

La Gasthaus Alte Post, în Piața Hermann Oberth, a urmat pate din ciuperci cu biscuit sărat, asociat cu vinuri de la Crama Oprișor. Ciupercile aduc arome pământii și umami, iar biscuitul sărat oferă contrast de textură. Preparatul este mai discret decât altele din traseu, dar tocmai această discreție îi poate pune în valoare eleganța. În plus, Gasthaus Alte Post este amplasat într-o zonă importantă a orașului de jos al Cetății, iar oprirea aici oferă și ocazia unei mici schimbări de perspectivă asupra Sighișoarei.

La Hotel Sighișoara, degustarea a continuat cu sferă de brânză maturată cu tartar de slănină și măr, asociată cu vinurile de la Caii de la Letea. Este o farfurie construită în jurul contrastelor: brânza maturată are gust intens și persistent, slănina adaugă grăsime și caracter, în timp ce mărul vine cu prospețime și o notă fructată. Rezultatul este o combinație care poate părea surprinzătoare la prima vedere, dar care are logică gastronomică tocmai prin contrast.

 Mai departe, la Medieval Cafe Restaurant, tradiția românească a revenit într-o formă mai rafinată: consommé de perișoare cu leuștean, asociat cu degustări de vinuri de la USAMV Cluj-Napoca. Consommé-ul înseamnă claritate, finețe și concentrare. Perișoarele aduc familiaritatea unei supe tradiționale românești, în timp ce leușteanul oferă una dintre cele mai recognoscibile arome ale bucătăriei noastre. Este o reinterpretare care păstrează memoria preparatului, dar îi schimbă expresia.

 

 La Boutique Hotel von Graf apare unul dintre cele mai misterioase titluri ale festivalului: texturi de țelină, asociate cu vinuri de la Crama Purcari. Titlul spune deja ceva despre abordarea gastronomică: ingredientul nu mai este privit într-o singură formă. Țelina, legumă familiară bucătăriei tradiționale, poate deveni astfel ingredient principal într-o compoziție contemporană, explorând diferite consistențe, temperaturi și intensități aromatice.

 

 

Revenind în centru, la Casa cu Cerb, festivalul propune un pui cu prune în stil săsesc, asociat cu vinuri de la Crama DeMatei. Este una dintre cele mai potrivite combinații între loc și preparat. Casa cu Cerb se află chiar în centrul istoric al Cetății, iar rețeta evocă moștenirea gastronomică săsească a Sighișoarei. Pruna aduce dulceață și o ușoară aciditate, în timp ce carnea de pui oferă baza neutră care permite fructului să se exprime.

Spre seară, la Restaurant Wanderer asociat cu Domeniul Dracula Daneș, traseul devine mai sofisticat: vită cu piure de ceapă, ceapă dulce confiată și sos de vin, asociată cu vinuri pe alese de la Ambrosi. Este o farfurie construită aproape integral în jurul ideii de ceapă. Piureul aduce cremozitate, ceapa confiată concentrează dulceața, iar sosul de vin leagă componentele. Carnea de vită devine astfel centrul unei compoziții în care garnitura nu este doar garnitură, ci parte din poveste.

În același loc, vizitatorii au putut continua cu un desert care nu putea lipsi dintr-un festival care își asumă dialogul dintre tradiție și reinterpretare. Papanașul este un desert generos, familiar și aproape nostalgic, unul dintre cele mai cunoscute deserturi românești. După preparatele mai sofisticate ale zilei, este și o revenire la un gust pe care foarte mulți români îl recunosc instantaneu.

Și pentru că tot vorbim de familiaritate, ultima oprire gastronomică de sâmbătă a putut fi la Burg Kaffe Cetate, cu cremeș servit cu vinuri pe alese de la Domeniul Apoldium. Foile fine și crema de vanilie îl plasează în lunga tradiție a deserturilor central-europene. În contextul Sighișoarei, cremeșul pare aproape o extensie gastronomică a istoriei orașului: un desert în care se întâlnesc influențele culturale ale Transilvaniei.

Din nou, spre seară, Piața Cetății a găzduit un moment artistic susținut de Cvartetul Edensgard și György Levente. Gastronomia și muzica se completează astfel firesc.

A treia zi, duminică, 4 octombrie, a adus o nouă provocare de a ne întoarce la tradițiile culinare.

Înaintea degustărilor, la Bastionul Măcelarilor, Petra Hianu a oferit participanților o bună ocazie de a pătrunde în tainele gastronomiei tradiționale reinventate, prin expunerea propriei experiențe profesionale culinare, mai ales prin prisma Restaurantului Plai din Sibiu, pe care îl conduce.

Preparatele degustate în această zi ne-au purtat de la supa cremă de crumpene cu praz și brânză (pentru cei nu știu încă, crumpene este o veche denumire a cartofului în Transilvania), la salata de conopidă, un preparat lejer și popular în această regiune, urmată de un papricaș de ciuperci cu nokedli (mici găluște de aluat) și ardei umplut. Toate aceste preparate demonstrează cât de elegant pot fi abordate mâncăruri aparent modeste, legate de mesele de familie și bucătăria de zi cu zi.

Desertul zilei a fost unul care ne amintește de anii copilăriei: laptele de pasăre. Cu mici bucăți delicate de bezea, acest desert simplu, dar expresiv, ne trimite direct către bucătăria de odinioară. În concluzie, un final inspirat. După trei zile de reinterpretări, combinații surprinzătoare și tehnici contemporane, Gastronomica se încheie cu un gust al memoriei.

Asocierea preparatelor cu degustarea vinurilor a dat festivalului o dimensiune suplimentară. Vinul ales bine poate accentua anumite arome ale preparatului și îl pune mai bine în valoare, prelungind experiența gustativă. Este, până la urmă, și una dintre lecțiile gastronomiei: uneori, gustul cel mai interesant apare nu dintr-un ingredient spectaculos, ci din întâlnirea corectă dintre două elemente.

 Și să mai menționăm un aspect important: harta și pașaportul gastronomic care i-au însoțit pe vizitatorii festivalului demonstrează, alături de alegerea preparatelor și vinurilor pentru degustare, caracterul inovativ al acestui eveniment aflat la prima ediție și care promite mult în continuare. Vizita prin cetate, impusă de program, a făcut parte din concept. Și tocmai plimbarea este importantă, deoarece Sighișoara nu este un oraș pe care să-l consumi repede, străzile sale cer timp pentru a fi cu adevărat descoperite. Sighișoara, cu zidurile ei, cu turnurile, cu piețele și străduțele sale, a fost, de fapt, ingredientul care le-a legat pe toate. Cetatea a fost parte din farfurie. Și va fi din nou la următoarea ediție care este anunțată pentru primăvara anului 2027.

 

Autori:

Prof. univ. dr. Gabriela Țigu, vicepreședinte Clubul Presei de Turism FIJET România

Asist. univ. dr. Oana Diana Curteanu, Clubul Presei de Turism FIJET România

Foto credit: Roxana Mihăilescu, Clubul Presei de Turism FIJET România

Exit mobile version